Hramul Bisericii „Sfânta Vineri” din Ploieşti
Credincioşi din municipiul Ploieşti şi împrejurimi s-au închinat marţi, 14 octombrie, la racla cu părticele din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfintei Muceniţe Paraschevi din Roma, ce aparţin bisericii Parohiei „Sfânta Vineri” din municipiul prahovean şi au participat la sărbătorirea hramului. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a evidenţiat viaţa aleasă a Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva şi virtuţile care au împodobit sufletul ei, virtuţi ce trebuie a fi împlinite de fiecare creştin.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii Bisericii „Sfânta Vineri” din Ploieşti şi au fost sfinţite icoana Sfintei Cuvioase Parascheva şi cea a Sfintei Muceniţe Paraschevi din Roma, confecţionată din argint în Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, şi o cruce de altar.
La final, Preasfinţitul Părinte Visarion a dăruit Bisericii „Sfânta Vineri” din Ploieşti o Sfântă Evanghelie şi un Apostol. Un eveniment festiv a avut loc şi la Şcoala Gimnazială „Sfânta Vineri” din Ploieşti, unde cadrele didactice şi elevii au organizat o serbare. La această manifestare au participat şi chiriarhul Episcopiei Tulcii împreună cu preoţii slujitori de la Biserica „Sfânta Vineri” din Ploieşti - aflată în apropierea instituţiei de învăţământ - pentru a rosti o rugăciune de mulţumire şi un cuvânt de binecuvântare. (Ioan Buşagă)