Hramul Bisericii „Sfântul Andrei”-Chitila
Parohia „Sfântul Andrei”-Chitila din Protopopiatul Sector I Capitală își sărbătorește joi, 30 noiembrie, hramul principal, „Sfântul Apostol Andrei”.
Potrivit părintelui Simion Bondar, parohul bisericii, programul liturgic-misionar cu prilejul hramului este următorul: în această seară, de la ora 16:00, se săvârșesc Acatistul Sfântului Apostol Andrei și slujba Vecerniei Mari unită cu Litia. Joi dimineața, de la ora 8:00, se va oficia slujba Utreniei, iar apoi Sfânta Liturghie. De la ora 11:45 va fi săvârșită o slujbă de pomenire a eroilor și ctitorilor, iar de la ora 12:15 va avea loc un concert de cântece specifice perioadei bisericești în care ne aflăm. La final, vor fi împărțite daruri pentru credincioși și va fi organizată o agapă frățească.
Credincioșii care vin la sărbătoarea acestei biserici vor avea bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Apostol Andrei, ale Sfintei Mucenițe Ecaterina și la un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.