Hramul Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din Oarța de Sus
În Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 19 aprilie, ca în fiecare an, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Oarța de Sus, județul Maramureș, cu prilejul hramului bisericii parohiale din satul natal.
La Altarul de vară din curtea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, Părintele Mitropolit Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de clerici.
Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a arătat că, în contextul provocărilor spirituale ale lumii de astăzi, nu atât necredința, cât mai ales nepăsarea și indiferența slăbesc relația omului cu Dumnezeu. Ierarhul a îndemnat la redescoperirea dorului după Hristos prin rugăciune și liniște lăuntrică, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin împărtășirea cât mai deasă.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Theotokos” din Oarța de Sus, format din copii și tineri din localitate și din împrejurimi, coordonat de ierodiaconul Onisim Pleșa, de la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus. La chinonic, corul a interpretat mai multe pricesne.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Pornind de la exemplul Sfântului Apostol Toma, a subliniat importanța unei credințe vii și mărturisitoare. Credința autentică, a arătat Înaltpreasfinția Sa, trebuie să se reflecte în viața de zi cu zi, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin educația copiilor în duh creștin. Totodată, Mitropolitul Clujului și-a exprimat bucuria de a participa și în acest an la hramul bisericii din satul natal, iar tinerilor și copiilor prezenți le-a oferit cărți duhovnicești.
Părintele paroh Dumitru Vlad a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și binecuvântare, în mod special Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, pentru purtarea de grijă față de credincioșii din Oarța de Sus, consătenii Înaltpreasfinției Sale, fiind prezent în fiecare an la hramul bisericii.
Slujba de hram a fost săvârşită în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși și fii ai satului, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, a fost construită între anii 1971-1975, iar în anul 1975 a fost împodobită cu pictură. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 1 mai 1976, în Duminica Sfântului Apostol Toma, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu.