Hramul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Baia Mare
La Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Baia Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului, duminică, 22 octombrie.
Ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi la biserica închinată Sfântului Dimitrie, unde este paroh pr. Virgil Jicărean, despre vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor.
„Lumea este în pragul colapsului din cauza materialităţii, din cauză că am pierdut spiritualitatea şi am devenit materialişti. Se vindecă oamenii care se roagă lui Dumnezeu. Aceasta este soluţia: rugăciunea. Rugăciunea continuă, care face posibilul imposibil prin puterea Mântuitorului”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Raluca Gligan, şi de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois. Ierarhul a săvârşit, apoi, slujba Parastasului pentru pr. Augustin Onea, ctitorul bisericii, trecut la Domnul în urmă cu doi ani.
La praznicul Sfinţilor Mărturisitori Transilvăneni, 21 octombrie, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a liturghisit la Parohia Suciu de Sus, Protopopiatul Lăpuş, unde a dezvelit şi binecuvântat bustul preotului martir Florea Mureşanu, mort în închisoarea de la Aiud, întemeietorul Mănăstirii „Sfânta Treime”-Breaza din localitatea Suciu de Sus.