Hramul Bisericii „Sfântul Dionisie Exiguul” din Galaţi
În ziua de 1 septembrie 2018, odată cu începutul noului an bisericesc, biserica gălățeană „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul” și-a sărbătorit hramul.
Sărbătoarea a debutat în ajun prin oficierea, la ceas de seară, a Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și a continuat a doua zi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La eveniment au participat profesori, oameni de cultură din municipiu şi credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii din oraş.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre viața și activitatea de savant a Sfântului Dionisie cel Smerit, părintele erei creștine, despre drumul creșterii duhovnicești pe care creștinul este invitat să-l parcurgă în această nouă perioadă de timp, dar și despre activitatea deosebită desfășurată de această parohie.
`În acest sfânt locaș, programele liturgice ale bisericii, pe care le anunță Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa de astăzi, sunt săvârșite cu evlavie deosebită de vrednicii preoți, împreună cu o echipă de tineri inimoși, care sunt chiar inima acestei parohii, și cu creștini implicați activ, și foarte harnici și darnici, care se pregătesc și de finalizarea unui centru social. De asemenea, în această parohie, programele social-filantropice și culturale, la care participă foarte mulți copii, sunt întreținute atât de elevi, cât și de cadrele didactice voluntare, în toate acestea revăzându-se o recapitulare a tuturor programelor filantropice din oraș și din întreaga eparhie”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.
După Sfânta Liturghie s-au oficiat slujba de Te Deum pentru începutul noului an bisericesc şi slujba de pomenire a ctitorilor, binefăcătorilor şi slujitorilor adormiţi în Domnul.
În cadrul programului naţional „Hristos împărtăşit copiilor”, biserica desfăşoară ample programe cu copiii şi tinerii parohiei.
Cu prilejul sărbătoririi hramului, Parohia „Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul” a asigurat masa de prânz bătrânilor aflaţi în două instituţii de ocrotire socială, au fost acordate ajutoare financiare bolnavilor şi familiilor sărace aflate în evidenţele speciale ale parohiei şi au fost organizate cursuri de şah şi activităţi educative în cadrul unui club de lectură pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani.
La final, toţi cei prezenți la eveniment au fost invitaţi la agapa frăţească.