Hramul Bisericii „Sfântul Grigorie Teologul” din municipiul Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 29 Ianuarie 2020

Parohia gălăţeană care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Grigorie Teologul și-a sărbătorit hramul sâmbătă, 25 ianuarie. Programul liturgic a început în seara de 24 ianuarie, când au fost săvârşite slujba Vecerniei cu Litie şi Acatistul Sfântului Grigorie Teologul, la care au participat împreună cu soborul slujitor și foarte mulți credincioşi.

În ziua hramului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, ­a oficiat Sfânta Liturghie în noul locaş de cult al parohiei. La slujbă au participat câteva sute de credincioşi din parohie, dar şi numeroşi elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 11 „Mihail Sadoveanu” din Galaţi, care, la momentul cuvenit, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. La chinonic, un tânăr de 12 ani din municipiul Galați, cu o voce plină de sensibilitate, a interpretat pricesne și cântece închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Grigorie Teologul, evidenţiind totodată calităţile deosebite care îl fac pe acesta un mare dascăl pentru întreaga umanitate, un mare ierarh şi un sfânt a cărui viaţă este mereu actuală.

„Sfântul Grigorie, vorbitorul de Dumnezeu, teologul în adevăratul sens al cuvântului, ne-a spus, așa cum ne învață Biserica, că în fiecare om al lui Dumnezeu trăiește și vorbește Dumnezeu. În Sfântul Grigorie trăiește veșnic Dumnezeu Cel Veșnic, iar învățăturile teologice, viața ascetică, prietenia și, mai ales, respectul lui față de mama sa, Nona, și de tatăl său, Episcopul Grigorie, fac din el o icoană pe care trebuie să o așezăm în toate casele familiilor creștine. Modul în care a crescut el și a învățat ca toată cultura dobândită să o ducă la Dumnezeu și de la Dumnezeu să o răspândească în sufletele noastre ne arată de ce el a ajuns în adâncurile duhului și i s-au dat și frumusețile cuvântului”, a spus Arhiepiscopul Dunării de Jos. 

La final, ierarhul i-a felicitat pe preoţii slujitori, Consiliul şi Comitetul parohial, precum şi pe toţi cei care au participat şi au sprijinit zidirea unui nou sfânt locaş al parohiei, oferindu-le celor prezenți la biserică iconițe cu chipul Sfântului Grigorie Teologul. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, parohia pregătind în acest scop 400 de pachete cu alimente.