Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej

Un articol de: Darius Echim - 11 Noiembrie 2025

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, duminică, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej, cu prilejul hramului.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură cu privire la pericopa evanghelică duminicală, în care a fost relatată minunea învierii fiicei lui Iair. „Dacă Solomon ne spune că Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pierderea celor vii, același lucru ni l-ar spune și Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Dacă Dumnezeu n-a făcut moartea, cine a făcut moartea? Citim tot în Sfânta Scriptură cine a făcut moartea. Dumnezeu dă viață, cel rău a făcut moartea, pentru că citim în Epistola către Romani, capitolul 5, versetul 12, că printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea. Dar omului aceluia cine i-a sugerat păcatul? Diavolul i-a sugerat păcatul. Iată originea morții. (...) Domnul Hristos, înviind-o pe fiica lui Iair, ne demonstrează faptul că El este Domnul Vieții. Ne arată că va veni un moment în care ne va învia pe toți. (...) Acum, important este ca în momentul acela, când ne va învia, viața noastră să aibă un bilanț pozitiv, iar Sfântul Ierarh Nectarie ne învață să fim buni”, a spus ierarhul. 

În cadrul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Savir Olar, pe seama Parohiei Căpușu Mic, Protopopiatul Huedin. 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” al parohiei. La chinonic, interpretele de muzică populară prof. Cristina Beledean Moșutan, prof. Ioana Breda Morar și Anca Chindriș au interpretat pricesne. 

La final, pr. paroh Ioan Buftea, protopopul de Dej, a mulțumit ierarhului, ctitorilor și binefăcătorilor, precum și tuturor celor prezenți la cel de-al 15-lea hram. Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit cărți duhovnicești.