Hramul Bisericii „Sfântul Ilie”-Rahova din București

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 20 Iulie 2025

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit cu fast și solemnitate duminică, 20 iulie, la Biserica „Sfântul Ilie”-Rahova, din Capitală, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori.

Din soborul care s-a rugat împreună cu Prea­sfin­țitul Părinte Paisie ­Si­na­itul la hramul Parohiei „Sfântul Ilie”-Rahova din București, a făcut parte părintele paroh Mihai Hau, consilier patriarhal coordonator la Editurile Patriarhiei Române. 

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pasajului evanghelic (Mt. 9, 1-8), Preasfințita Sa a vorbit despre puterea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în apărarea credinței în Dumnezeu.

 „Dintre toți prorocii și sfinții Vechiului Testament, Biserica a trecut în calendarul său, cu sărbătoare mare, însemnată cu roșu, doar pe Sfântul Proroc Ilie și pe Sfântul Ioan Botezătorul, care însă aparține, de asemenea, și Noului Testament, fiind contemporan cu Domnul nostru ­Iisus Hristos. Sfântul Proroc Ilie, însă, a trăit și a făcut lucruri minunate în secolul al 9-lea î.Hr., în timpul regelui iudeu Ahab, din Samaria. El a rămas în conștiința poporului evreu și apoi a creștinătății, ca fiind un mare apărător al credinței într-un singur Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, așa cum mărturisim în Crez. Această credință a fost părăsită uneori de populații importante ale regatului iudeu din cauza conducătorilor în general. Când regele Solomon a alunecat în idolatrie, una dintre zeitățile păgâne pe care le-a adus în Israel a fost Așerah, numită «zeița sidonienilor». Mai târziu, regele Ahab a luat în căsătorie pe regina Izabela din Fenicia, dintr-o țară străină. Iar regina a adus la curtea regelui odată cu ea şi o altă religie, o religie politeistă, cu mai mulți zei păgâni, printre care zeul Baal și zeița Așera. Noile zeități, prezentate de la înălțimea tronului regal, au devenit curând «în vogă», au devenit populare în vechiul regat, mai ales că, odată cu regina Izabela, au venit şi mulți însoțitori, «spe­cialiști» în pro­movarea noii religii, preoții păgâni. Astfel, atunci când preoții adevărați ai Legii vechi au încercat să arate pericolul noii religii, au fost prigoniți și uciși din ordinul reginei Izabela, fiind socotiți oameni cu mentalități învechite, care se opun drepturilor poporului de a face orice, de a avea așa-zise «libertăți ne­limitate». Totodată, locurile evre­iești tradiționale de rugăciune au fost dărâmate și înlocuite cu temple închinate zeului Baal sau zeiței Așera, astfel încât poporul a ajuns la o mare rătăcire: cultul acestor zeități era caracterizat prin negarea lui Dum­nezeu Atotțiitorul, dar și prin­tr-o exacerbare a imoralității. În Noul Testament numele lui Baal a fost identificat cu cel de Belzebut, care a primit semnificația de diavol, satan”, a spus Preasfinția Sa. 

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh Mihai Hau a transmis cuvinte de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Prea­sfințitului Părinte Paisie Sinaitul, cât și tuturor credincioșilor prezenți la slujbă. „Transmitem mulțumiri Prea­sfințitului Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a ținut neapărat să vină la noi, deși cu ceva timp înainte a mai poposit la un hram acum vreo 7 ani. Bucuria prezenței Preasfinției Voastre este acum amplificată, deoarece vine și în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, dar din dorința personală și din relația de prietenie firească pe care ați statornicit-o cu biserica noastră și cu slujitorii din ea. [...] Cinstirea Sfântului Ilie este un prilej de a reaminti despre cei care au ridicat acest sfânt lăcaș, despre cei care au luptat să rămână în viață, dar în același timp ne oferă posibilitatea de a fi recunoscători tuturor. Cu tot ce am putut, cu timpul, prezența, cu bucu­ria, cu dragostea de a fi împreună, am reușit să readucem la viață acest sfânt lăcaș. Dacă Sfântul Ilie a putut să învieze un copil din morți, cu certitudine ne va ajuta să înviem și o biserică din morți”, a spus părintele Mihai Hau. 

Părintele paroh a oferit un aranjament floral Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul din partea parohiei bucureștene, în semn de mulțumire pentru slujire și binecuvântare.

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a avut o dublă impor­tanță, deoarece s-au împlinit 2 ani de când Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a fost hirotonit ca Episcop-vicar patriarhal. 

La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și slujba Parastasului, în amintirea ctitorilor și a binefăcătorilor sfântului lăcaș din Bucu­rești.