Hramul Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi
Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Iaşi, păstorită de părintele Petrică Lehaci, şi-a sărbătorit sâmbătă ocrotitorul, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
La slujbă au participat numeroşi credincioşi care au venit să aducă cinstire sfântului ale cărui moaşte se află în biserica ieşeană, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului.
În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Veniamin a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că i-a oferit prilejul să slujească în Biserica „Sfântul Nectarie” din Iaşi. Episcopul Basarabiei de Sud a oferit parohiei o icoană cu Sfântul Ierarh Dionisie, precum şi o carte ce cuprinde viaţa şi Acatistul acestuia.
Părintele paroh Petrică Lehaci şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Preasfinţitul Părinte Veniamin pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi a iniţiat o colectă pentru activitatea misionară a Episcopiei Basarabiei de Sud.
Programul liturgic s-a încheiat cu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite şi cu Parastasul pentru ctitorii sfântului locaş.
La final, în sunetul clopotelor şi al cântărilor religioase, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Nectarie a fost purtată într-o procesiune la care au participat foarte mulţi credincioşi. Pe parcursul celor trei opriri din jurul sfântului locaş s-au rostit ectenii.