Hramul Bisericii „Sfântul Spiridon” din Suceava

Un articol de: Tudorel Rusu - 14 Decembrie 2019

Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, a fost sărbătorit în mod deosebit în orașul Suceava, prin Liturghie arhierească.

IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost prezent la hramul Bisericii „Sfântul Spiridon” - Protopopiatul Suceava 2, unde a binecuvântat și lucrările de pictură săvârșite în ultima perioadă în Sfântul Altar, sub coordonarea părintelui paroh Toader Sorin Clipa.

Biserica a fost plină de credin­cioși veniți și din alte parohii ale ora­șului pentru a aduce cinstire Sfântului Spiridon. Din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a participat și pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ. Răspunsurile la strană au fost date de corul parohial. La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pome­nire pentru cei adormiți, printre care se numără și arhitectul sfântului locaș, Gheorghe Bratiloveanu.

„Un om credincios, un om smerit, un om cu dragoste creștină, un om cunoscător al dreptei cre­dințe și apărător. Pe scurt, așa a fost Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni. Citind viața lui, înțelegem faptele de milostenie pe care le-a săvârșit, faptele de ajutorare a celor flămânzi, a celor nedreptățiți. Așa lucrează Dumnezeu, prin sfinții Săi. Dumnezeu lucrează prin slujitorii sfințiți ai Sfintelor Altare, Dumnezeu lucrează prin fiecare credincios, purtător al chipului Său”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.

Comitetul parohial a invitat apoi credincioșii participanți la o agapă.

Biserica „Sfântul Spiridon” din Suceava este cea de-a treia biserică în cartierul sucevean George Enescu, fiind arondată Protopopiatului Suceava 2. În anul 2001, biserica și-a început existența cu un paraclis de lemn în care s-a slujit până în anul 2005, când s-a trecut la ridicarea bisericii propriu-zise, construită din piatră. Așezată între blocuri, Biserica „Sfântul Spiridon” își delimitează spațiul printr-o curte înflorită în timpul verii și străjuită la poartă de clopotnița de lemn și o frumoasă troiță sculptată. Vechea bisericuță de lemn slujește ca paraclis. Deși parohia este relativ mică, majoritatea credincioșilor de aici, alături de pr. paroh, depun efor­turi susținute pentru finalizarea lucrărilor de pictură și împodobire a bisericii.