Hramul Bisericii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ din Iaşi
Parohia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" a organizat, cu prilejul hramului din acest an, ample manifestări religioase şi culturale, fiind implementat un proiect ai cărui beneficiari au fost tineri ieşeni şi basarabeni. Evenimentele s-au încheiat cu un simpozion închinat Sfântului Voievod Ştefan, care a adunat preoţi, profesori şi credincioşi.
Manifestarea închinată Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a avut ca scop promovarea ctitoriilor voievodului moldav prin diverse activităţi. Programul proiectului "Promovarea monumentelor cultural-istorice şi religioase ale Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în rândul tinerilor" a debutat cu prezentarea vieţii şi a personalităţii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de către pr. Marcel Cojocaru, spiritualul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, şi a continuat cu o expoziţie de fotografii reprezentând ctitoriile Sfântului Voievod, organizată în colaborare cu Editura "Doxologia" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, reprezentată la manifestare de Cătălin Jeckel, directorul editurii. Apoi a avut loc lansarea unui CD cu piese închinate Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, care a fost realizat de parohia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", iar Corul "Mira" al Bisericii "Sfântul Nicolae" - Domnesc din Iaşi, dirijat de prof. Petronela Dârţu, a susţinut un concert de cântări religioase şi folclorice, în timp ce compozitorul de muzică folk Romulus Mironescu a avut un program la chitară. Corul "Cantabile" de la Academia de Ştiinţe Economice din Chişinău, condus de Elena Marian, a bucurat auzul celor prezenţi cu frumoasa lor interpretare. Pe parcursul desfăşurării acestor activităţi, în biserică au rulat slide-urile unui material Power Point cu principalele ctitorii ştefaniene. La final, pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, în calitate de delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a felicitat participanţii şi organizatorii acestei manifestări, adresând mulţumiri părintelui paroh Mihai Doroşincă, care este şi directorul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Arhiepiscopiei Iaşilor, invitaţilor, partenerilor implicaţi în acest proiect, dar şi tuturor celor prezenţi la manifestarea închinată Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Evenimentul s-a încheiat prin intonarea troparului Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Multiple activităţi în cadrul unui proiect de parteneriat Proiectul "Promovarea monumentelor cultural-istorice şi religioase ale Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în rândul tinerilor" a fost implementat de parohia "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, Liceul de Arte "Octav Băncilă" din Iaşi, Editura "Doxologia" a Arhiepiscopiei Iaşilor şi Asociaţia "Iubire şi încredere" din Iaşi. În cadrul acestui proiect cultural au fost organizate şi alte activităţi: pelerinaj în zona Bucovinei pentru 50 de tineri, două ateliere de creaţie la două dintre ctitoriile ştefaniene (Mănăstirea Dobrovăţ şi Biserica "Sfântul Nicolae" - Domnesc din Iaşi), crearea unui blog în care să fie postate informaţii despre proiect, parteneri, activităţile şi rezultatele obţinute în urma implementării acestuia. Blogul poate fi accesat la adresa www.parohiastefania na.blogspot.com. Participanţii la aceste activităţi au fost elevi de la liceele ieşene şi tineri din Republica Moldova. Acest proiect a fost implementat în preajma sărbătorii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. După cum ne-a relatat Petronela Barb, asistent social în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice al parohiei "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare", pentru a cinsti sfântul ocrotitor, în seara zilei de 1 iulie, în prezenţa unui număr de 43 de preoţi, a fost săvârşită slujba Vecerniei şi a Litiei. Din soborul de preoţi au făcut parte pr. Marian Timofte, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. protopop Vilie Doroşincă. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Byzantion" din Iaşi. Pe 2 iulie a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Mira". Tot cu acest prilej Corul "Cantabile" din Basarabia a interpretat o serie de cântări religioase.