Hramul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Baia Mare

Un articol de: Andrei Fărcaş - 13 Noiembrie 2024

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie duminică, 10 noiembrie, la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Vasile Alecsandri, unde au fost aduse, prin grija pr. paroh Andrei Emil Pop, inspector eparhial, o părticică din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul și o părticică din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul din Eghina, vindecătorul de cancer. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois, și de corul parohiei, dirijat de teologul Ionuț Babici-Buda, iar la chinonic a cântat Patricia Moldovan. 

Ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre Parabola samarineanului milostiv, adăugând că „Hristos este veșnicul samarinean milostiv, că suntem îndatorați și noi să fim milostivi, să ne privim cu drag unii pe alții”.

La final, ierarhul a acordat distincţii col.r. Tănase Filip, medic militar, col. Mihai Haiduc, șeful Inspectoratului de Jandarmi Maramureș, comisarului de poliție Constantin Ilea, în prezent șeful Inspectoratului Județean de Poliție Alba. De asemenea, a primit distincţii Ansamblul „Hori și Joc” de la Palatul Copiilor din Baia Mare, coordonat de prof. Maria Seraz.

Vineri, 8 noiembrie, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sighetu Marmației, cu ocazia hramului. 

La acest lăcaş de cult este paroh pr. Dan Ioan Sidău, noul protopop al Sighetului și directorul Centrului cultural pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din municipiu.