Hramul bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena”din Băile Lipova

Un articol de: Pr. Mircea Bupte - 21 Mai 2010

Înaltpresfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în biserica din incinta Băilor Lipova, alături cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor bisericii şi a numeroşi credincioşi.

În cuvântul de învăţătură Chiriarhul a evidenţiat rolul deosebit al Sfinţilor pomeniţi astăzi pentru libertatea creştinismului şi pentru răspândirea valorilor celor drepte prin tot ceea ce au făcut slujind lui Hristos: "Împăratul Constantin cel Mare, prin convocarea tuturor episcopilor din vremea aceea la Niceea, la primul sinod ecumenic, a oferit posibilitatea formulării primelor articole ale Simbolului de credinţă mărturisit astăzi în Biserică, iar împărăteasa Elena, prin zidirile şi restaurările de biserici din Imperiu, cu precădere de la Locurile sfinte, şi prin găsirea Crucii lui Hristos rămâne pentru creştini ca cea care-L caută şi-L găseşte pe Dumnezeu pentru ca să vieţuiască potrivit voii Sale. Cuvântul Evangheliei de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan din această zi pune la îndemâna fiecăruia adevărul că Uşa prin care omul trebuie să intre în Biserică şi în Împărăţia lui Dumnezeu este Hristos, în timp ce Apostolul prezintă, prin cuvintele Faptelor Apostolilor, mărturia Sfântului Apostol Pavel de întoarcere, de metanoia, de la rătăcire la adevăr, de la păcat la virtute, lucru pe care Sfinţii sărbăroriţi astăzi îl oferă ca un îndemn pentru toţi creştinii." La finalul Sfintei Liturghii au fost aduse mulţumiri familiei Miloş Constantin, ctitorul bisericii, reamintindu-se celor prezenţi că "astăzi se împlinesc 5 ani de la târnosirea acestei frumoase realizări pentru vindecarea şi alinarea suferinţelor sufleteşti, într-o oază a vindecării trupeşti."