Hramul Bisericii „Sfinții Cosma și Damian” din orașul Tulcea
Parohia tulceană „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” şi-a sărbătorit miercuri, 1 iulie, ocrotitorii spirituali.
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie de ziua hramului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând enoriaşi ai parohiei.
La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma și despre evlavia pe care credincioșii români au arătat-o întotdeauna celor care cu jertfelnicie îi tratează și-i îngrijesc pe cei bolnavi.
La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat și slujba de pomenire a celor adormiți, după care credincioșii au primit din partea Preasfinției Sale daruri constând în iconițe și cărți de zidire duhovnicească.
Biserica închinată Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma a fost construită în perioada 2007-2013. Din 2015 au început lucrările de pictură. La demisolul bisericii au fost amenajate mai multe spații, între care și un centru social multifuncțional care va deservi 30 de copii din parohie.