Hramul Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița

Un articol de: Darius Echim - 02 Feb 2021

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu vameșul), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistriţa.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Ortodoxă, de pe strada Alexandru Odobescu din Bistrița, şi-a sărbătorit ocrotitorii. După citirea pericopei evanghelice duminicale, Înaltprea­sfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăță­tură, în cadrul căruia a afirmat că „Domnul Iisus Hristos este cel mai scump oaspete pe care-L poate primi casa noastră”.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit, la 31 ianuarie, 10 ani, precum și pentru ceilalți ierarhi ai eparhiei adormiți întru Domnul, pentru toți preoții care au slujit la Altarul bisericii bistriţene şi pentru ctitori. La final, cei doi preoți parohi, Ioan Pintea și Ștefan Borodi, i-au mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-au dăruit o icoană cu Maica Domnului.

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, cea mai veche biserică ortodoxă de zid din Bistrița, a fost edificată între 1927 şi 1938. Piatra de temelie a fost pusă la 28 iulie 1927, în vremea păstoririi protopopului Grigore Pletosu, primul slujitor al bisericii, care este înmormântat în curtea acesteia. El a fost profesorul de limba și literatura română al poetului Geor­ge Coșbuc, al Mitropolitului Nicolae Bălan și al Patriarhului Miron Cristea. La ridicarea bisericii a contribuit şi compozitorul George Enescu, care în anul 1927 a susținut la Bistrița un concert de binefacere, toți banii strânşi fiind donați pentru ridicarea lăcașului. Biserica a fost sfinţită în anul 1941 de Episcopul Nicolae Colan. După restaurarea picturii, ea a fost resfinţită în 1990 de Arhiepiscopul Teofil Herineanu.