Hramul bisericii studenţilor din Cluj-Napoca
Cu ocazia pomenirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan şi a Aducerii la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae, biserica studenţilor din campusul Hasdeu, Cluj-Napoca, îşi sărbătoreşte două dintre hramuri. Astfel că sâmbătă, 7 mai, studenţii l-au primit în mijlocul lor pe Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, care a oficiat aici slujbele de seară şi le-a adresat tinerilor cuvinte duhovniceşti.
Slujbele au continuat duminică, în biserica studenţilor, cu Sfânta Liturghie, iar după slujbă a avut loc o întâlnire a membrilor Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Cluj, cu reprezentanţi ai celorlalte filiale ASCOR din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, dar şi ai Ligii Tinerilor Ortodocşi. Luni dimineaţa s-a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia pomenirii aducerii la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae. Cu prilejul hramului bisericii lor, studenţii organizează, pe parcursul acestei săptămâni, activităţi religioase şi culturale. Azi, 10 mai, după slujba Vecerniei, va fi proiectat filmul "În spatele istoriei", apoi studenţii se vor întâlni cu regizorul peliculei, Iulian Capsali, care le va vorbi despre film. Vineri, 13 mai, ASCOR Cluj îl va avea ca invitat pe părintele Ambrozie de la Mănăstirea Ivanovo din Rusia, care va conferenţia pe tema "Mântuirea în lumea contemporană", la biserica studenţilor din Hasdeu, începând cu ora 18:00. Biserica din complexul Hasdeu a fost construită între 2003 şi 2008, ca o necesitate a tinerilor de a se apropia mai mult de Biserică şi de a cunoaşte cu adevărat credinţa ortodoxă. Studenţii desfăşoară în acest lăcaş diferite activităţi culturale şi spirituale, menite să îi întărească în credinţă. (Cosmina Nicoară)