Hramul Capelei comunităţii persoanelor hipoacuzice din Brăila

Data: 11 Martie 2010

Ziua de 9 martie este în fiecare an prilej de sărbătoare pentru comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din municipiul Brăila, deoarece bisericuţa în care aceştia se roagă îşi serbează ocrotitorii spirituali, Sfinţii 40 de Mucenici, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cei asistaţi în cadrul acestui sfânt locaş, prin preotul capelan Adrian Vanghele, provin din cadrul comunităţilor de surdomuţi şi nevăzători sau dintre persoanele cu handicap din diferitele fundaţii, centre de zi sau permanente care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul municipiului Brăila.

Manifestările dedicate Sfinţilor 40 de Mucenici au început anul acesta cu o săptămână înainte, prin vizite pastorale la toate centrele şi fundaţiile cu persoane cu dizabilităţi şi prin spovedirea tuturor acestor persoane.

De asemenea s-au împărţit 20 de pachete cu îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copiii asistaţilor. În ajunul sărbătorii s-a săvârşit de către un sobor de preoţi, slujba Vecerniei cu Litia şi Acatistul Sfinţilor 40 de Mucenici. La ziua hramului, s-a săvârşit slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la finalul căreia corul acestei comunităţi, format din surzi şi nevăzători, a susţinut un mic program de cântece religioase din perioada Postului Mare şi cântări închinate Sfinţilor 40 de Mucenici. Nevăzătorii au intonat vocal cântecele, iar surzii au transpus cuvintele în limbaj mimico-gestual.

La eveniment a luat parte şi Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi la această sărbătoare şi a ţinut un cuvânt de învăţătură.

Pentru persoanele nevoiaşe au fost pregătite, cu sprijinul Bisericii „Naşterea Domnului”, peste 200 de pachete cu mâncare şi mucenici. De asemenea au fost împărţite ofrande binecuvântate şi mucenici tuturor persoanelor cu dizabilităţi din centrele de asistenţă, care nu au putut participa la hram.