Hramul Catedralei arhiepiscopale din Arad

Un articol de: Alexandru Tiulea - 14 Iunie 2011

Catedrala arhiepiscopală din Arad, care are ca ocrotitoare Sfânta Treime, şi-a sărbătorit luni hramul. Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, IPS Arhiepiscop a arătat că duminicile anului bisericesc sunt numerotate în funcţie de sărbătoarea Rusaliilor, marcată de săvârşirea Vecerniei plecării genunchilor, împreunată cu Sfânta Liturghie. Astfel, se încheie perioada pascală în care Sărbătorile Domneşti au dată schimbătoare, fiind orientate după praznicul Învierii şi, totodată, se reia şirul sărbătorilor cu dată fixă. Apostolul zilei, din Epistola către Efeseni, capitolul 5, şi Evanghelia de la Matei, capitolul 18, fac referire la Biserică şi la cei care o alcătuiesc. "Biserica s-a întemeiat în ziua Rusaliilor prin Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, făcându-i preaînţelepţi pe pescarii de odinioară. Toţi suntem în mrejele Apostolilor, în cuvântul adevărului, pentru mântuirea noastră. Citirile biblice ne îndeamnă să câştigăm lumea, potrivit chemării fiecăruia. Sfântul Duh a biruit lumea, adunând popoarele la dreapta credinţă". Potrivit tradiţiei bisericeşti, de a cinsti, în ziua ce urmează unui praznic, personalitatea care a contribuit la realizarea evenimentului propriu-zis, Cincizecimea este continuată de sărbătoarea Sfintei Treimi. "Dumnezeu este Unul în trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Fiecare Persoană are o lucrare aparte: Tatăl - facerea lumii, Fiul - înnoirea şi mântuirea ei şi Sfântul Duh - sfinţirea creaţiei." În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ciprian Petru Sălăvăstru a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Moţiori, Protopopiatul Ineu. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Catedralei arhiepiscopale, condus de diac. Laviniu Morariu.