Hramul Catedralei arhiepiscopale din Constanţa
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt ocrotitorii Catedralei arhiepiscopale din Constanţa. Cu acest prilej, duminică, 29 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 6:00, iar apoi Sfânta Liturghie, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. În cadrul manifestărilor dedicate hramului Catedralei arhiepiscopale este inclus şi un concert de muzică religioasă. Evenimentul se desfăşoară duminică seara, de la ora 18:30, pe scena Casei de Cultură din Constanţa şi cuprinde concertul Corului de cameră „Krysostomos“ din Finlanda, dirijat de Mikko Sidoroff, şi cel al Coralei „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijat de arhid. Iulian Dumitru. Potrivit Biroului de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, Corul de cameră „Krysostomos“, înfiinţat acum 10 ani, se numără printre cele mai cunoscute coruri ortodoxe din Finlanda. Concertul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Ambasada Finlandei. (I. Buşagă)