Hramul catedralei din orașul argeșean Mioveni

Data: 30 Iunie 2025

Orașul Mioveni din județul Argeș a fost duminică, 29 iunie, în sărbătoare. Noua catedrală construită în centrul urbei, închinată Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de pre­oți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. De asemenea, la invitația ierarhului locului, din sobor a făcut parte și părintele ieroschimonah Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu din Muntele Athos.

Chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre însemnătatea acestei sărbători, amintind și de frumusețea acestui edificiu religios care a fost construit cu mult efort de comunitatea locală.

Momentul a fost deosebit de frumos și înălțător pentru întreaga comunitate datorită faptului că Primăria orașului Mioveni, Consiliul local și Centrul cultural Mioveni au organizat multe evenimente dedicate sărbătoririi a 540 de ani de la prima atestare documentară a orașului Mioveni. Au participat reprezentanți ai administrației centrale și locale, precum și oaspeții veniți din comuna Măgdăcești, localitate aflată în Republica Moldova și înfrățită cu orașul Mioveni. 

Piatra de temelie a acestei impunătoare catedrale a fost aşezată în 29 iunie 1993, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic.