Hramul Catedralei Episcopale din Dublin

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 17 Septembrie 2026

În zilele de 13 și 14 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, cu prilejul hramului acesteia. Evenimentul a marcat și împlinirea unui an de la achiziționarea lăcașului de cult devenit Catedrală Episcopală a eparhiei. În seara zilei de 13 septembrie a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie, iar în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie, ierarhul a oficiat Dumnezeiasca Liturghie.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nectarie a evidențiat înțelesul duhovnicesc al Sfintei Cruci ca scară către Rai și cale spre Înviere. Ierarhul a arătat că, pentru creștin, Crucea nu reprezintă un capăt de drum, ci calea prin care Dumnezeu îl conduce spre viața veșnică. Crucea lui Hristos devine astfel și crucea fiecăruia dintre noi, purtată cu credință, răbdare și nădejde, în perspectiva Învierii.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Nectarie a adus slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și minunile Sale din viața Episcopiei și a comunității ortodoxe românești din Irlanda și Islanda și a adresat mulțumiri tuturor celor care s‑au implicat în pregătirea și buna desfășurare a evenimentelor dedicate hramului. În încheiere, părintele Silviu‑Claudiu Ciută de la Parohia „Sfântul Nicolae” și „Sfânta Brigid de Kildare” din Galway, Protopopiatul de Vest, a fost hirotesit întru duhovnic, se arată pe pagina de Facebook a eparhiei.