Hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, la Adormirea Maicii Domnului

Data: 13 August 2014

Slujbele închinate hramului „Adormirea Maicii Domnului“ al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca vor începe de joi, 14 august, din ajunul sărbătorii, când de la ora 18:00 va fi oficiată Slujba Privegherii şi Prohodul Maicii Domnului. Apoi, credincioşii, în frunte cu soborul de preoţi şi diaconi slujitori la Catedrala Mitropolitană, vor merge în procesiune cu icoana Maicii Domnului şi vor înconjura catedrala, intonând cântări duhovniceşti, potrivit celor menţionate de arhimandritul Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane.

În ziua de hram, vineri, la ora 8:30, va începe Slujba Acatistului Adormirii Maicii Domnului, după care se vor citi Ceasurile, iar cu începere de la ora 10:00 se va săvârşi Sfânta Liturghie în sobor de preoţi şi diaconi.

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca este primul edificiu bisericesc românesc de amploare, ridicat în inima ţării reîntregite. Aşezat în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, locaşul de cult  a fost construit între anii 1923-1933, din iniţiativa vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. Catedrala din Cluj-Napoca are deasupra uşilor de la intrare, o icoană în mozaic ce reprezintă Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii.

Hramul Catedralei clujene „a fost ales de Episcopul ctitor Nicolae Ivan, în cinstea Maicii Domnului, ca semn de preţuire şi de cinstire şi de iubire pe care întotdeauna creştinii ortodocşi români le-au avut faţă de Maica Domnului, dar în acelaşi timp şi întru amintirea istoricei zile de 15 august 1916, când bravele oştiri române au pornit războiul cel mare şi greu pentru dezrobirea şi eliberarea fraţilor de sub stăpâniri străine, cum se precizează în actul comemorativ întocmit şi aşezat în piatra de temelie a catedralei noastre“, a spus vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Iustin Tira. (Andreea Pâgleşan)