Hramul Catedralei Mitropolitane din Nürnberg, Germania
Duminică, 24 octombrie, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Nürnberg, Germania, și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori.
După citirea pasajului evanghelic în care se istorisește minunea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Lupta cu păcatul”, explicând că lupta aceasta oamenii nu o pot duce singuri, ci au nevoie de Dumnezeu.
În cadrul Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi s-au rugat pentru odihna sufletelor Episcopilor Gurie Georgiu și Vasile Flueraș.
La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru arhierei. De asemenea, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici i-a fost acordat preotului Teofil Herineanu, consilierul economic al Arhiepiscopiei Germaniei și parohul comunității din Nürnberg, precum și arhidiaconului Dumitru Dura, secretarul de cabinet al Părintelui Mitropolit Serafim.
La rându-i, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Serafim de Sarov și albumul „Catedrala Ortodoxă Română din Nürnberg: frescă şi istorie”, semnat de pictorii Grigore Popescu Muscel şi Maria Popescu Dragomir.
„Îi mulţumim din toată inima Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei pentru vizita pe care ne-a făcut-o aici cu prilejul hramului catedralei noastre şi pentru faptul că a acceptat invitaţia asociaţiei româno-germane patronată de Mitropolia noastră să vină în Germania şi să îşi prezinte cartea «Spovedanie și comuniune» (Beichte und Kommunion), tradusă în limba germană de părintele Jürgen Henkel. Înaltpreasfinţia Sa a făcut această prezentare la München, la aşezământul nostru bisericesc, de asemenea la Selb, în parohia părintelui Jürgen Henkel, şi la noi, aici, la Nürnberg, şi ne-a vorbit foarte frumos de această carte minunată, de mare folos duhovnicesc. (...) Ne-am bucurat că Înaltpreasfinţitul a răspuns la chemarea noastră şi astăzi ne-a înfrumuseţat sărbătoarea hramului şi, de asemenea, sărbătoarea împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea parohiei ortodoxe române de aici din Nürnberg, prin părintele Mircea Basarab”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim.
Catedrală şi biserică parohială
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” este în acelaşi timp şi biserică parohială pentru comunitatea românească din Nürnberg şi împrejurimi, care numără peste 10.000 de credincioşi. Din anul 1976 a fost organizată ca filie a Parohiei „Naşterea Domnului” din München, iar din anul 1996 ca parohie de sine stătătoare.
Parohul comunităţii este preotul Teofil Herineanu, strănepotul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Clujului, care este şi consilierul economic al Arhiepiscopiei Germaniei.
Parohia organizează de mai mulţi ani Grădiniţa de duminică, precum şi cursuri de limbă şi cultură românească, la care sunt angajaţi benevol credincioşi cu pregătire de specialitate, se arată pe site-ul eparhiei.
Lansări de carte în parohii din Germania
În perioada 19-24 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei s-a aflat în Germania cu prilejul prezentării și lansării cărții „Spovedanie și comuniune” (Beichte und Kommunion), recent tradusă în limba germană de teologul evanghelic dr. Jürgen Henkel. Ierarhul a fost însoțit de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, și de secretarul eparhial, dr. Eugen Adrian Truță.
Cartea a fost lansată joi, 21 octombrie, la Așezământul Bisericesc Românesc din München; vineri, 22 octombrie, în parohia din Selb; iar sâmbătă seara, 23 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, în cadrul unei seri duhovnicești. Volumul pune în evidenţă practica îndrumării duhovniceşti la Sfinţii Părinţi şi în Tradiţia ortodoxă.