Hramul Catedralei Naționale, sărbătorit la Altarul de vară

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 28 Mai 2020

Sărbătoarea Înălțării Domnului este și hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului. În ziua praznicului de joi, 28 mai, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. 

În ziua sărbătorii Înăl­țării Domnului, credin­cioși din București și pelerini au participat la hramul principal al Catedralei Mântuirii Nea­mului. Pe tot parcursul slujbelor de la paraclisul din vecinătatea Catedralei Naționale, din ajun și din ziua Înălțării Domnului, credincio­șii au purtat măști de protecție și au respectat distanțarea socială.

Sărbătoarea hramului a început din ajun, cu slujba Privegherii, săvârșită de un sobor de slujitori conduși de părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

Întrucât la Catedrala Națională lucrările de construire continuă într-un ritm susținut, conform graficului de execuție, Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită la Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. 

Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la Sfânta Liturghie au făcut parte părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal administrativ, și părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

În cuvântul de învățătură, Prea­sfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a tâlcuit înțelesurile duhov­nicești desprinse din pasajul evanghelic ce relatează momentul Înălțării Domnului (Luca 24, 36-53): „Acum se confirmă parcursul ceresc și veșnic pe care Dumnezeu l-a rânduit omului. Acest parcurs veșnic, ceresc, nu putea să se desfășoare decât printr-o lucrare interioară a dumnezeirii. La momentul acesta deosebit al despărțirii fizice de Mântuitorul Iisus Hristos, la care au fost martori Sfinții Apostoli și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat că lucrarea Domnului Hristos nu s-a oprit la biruința diavolului și a păcatului, nu s-a limitat la Învierea din morți și transfigurarea Trupului Său, ci se continuă prin actul deosebit al Înălțării Domnului cu Trupul la cer. Iisus Hristos, Care acum Se ridică la cer, Se va pogorî la finalul veacurilor, când îngerii vor strânge rotulusul sau răbojul timpului, și când va începe o altă realitate decât cea a timpului prezent, care este trecător și produce schimbări asupra omului. De acum, ridicarea cu Trupul la cer a Mântuitorului și ridicarea firii noastre la cer înseamnă că Dumnezeu ne-a acceptat prin Hristos și pe noi ca fii ai Săi. Dumnezeu desăvârșește prin acest parcurs către ceruri creația și vocația omului.”

La final, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii ­neamului românesc căzuți pe câmpurile de luptă și a evidențiat principiile pe care se clădeau valorile eroilor noștri pentru împlinirea idealului național. „În toate ­războaiele pe care le-am dus de-a lungul veacurilor pentru a ne păstra credința, identitatea, tradițiile și limba noastră, s-au jertfit și și-au dat viața mulți înaintași de-ai noștri. Astăzi se unește semnifica­ția sfântă a acestei mari sărbători cu pomenirea eroilor neamului. Ne-am rugat lui Dumnezeu să le dea odihnă, iar exemplul lor să ne inspire pe noi toți să ne păstrăm cu sfințe­nie credința, obiceiurile, limba și ­nea­­mul. Să ne amintim istoria, să nu uităm momentele însemnate ale neamului nostru și să iubim toată spiritualitatea și cultura care îmbracă acest neam. Ne rugăm Domnului Hristos Cel înălțat la cer să înalțe și sufletele acestor ade­vă­rați martiri ai neamului, iar exem­plul lor să ne fie lumină și în viața noastră, pentru că au urmat exemplului jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Prea­sfințitul Părinte Ieronim Sinaitul. 

Praznicul Înălțării Domnului, hramul principal al Catedralei Naționale, este și sărbătoare na­țională, zi în care Biserica îi pome­nește pe toți eroii neamului românesc.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de Grupul psaltic „Anastasis” al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.