„Hramul cel vechi şi cel dintâi” al Catedralei mitropolitane din Iaşi

Un articol de: Tudorel Rusu - 04 Feb 2013

Sâmbătă, 2 februarie 2013, când Biserica noastră a prăznuit Întâmpinarea Domnului, Catedrala mitropolitană din Iaşi şi-a sărbătorit hramul istoric. Slujba hramului a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi veniţi din toată ţara.

Hramul Catedralei mitropolitane din Iaşi a debutat vineri seară cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Mântuitorului Hristos şi a continuat a doua zi cu Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, stareţi de la mănăstirile din judeţul Iaşi şi preoţi slujitori ai Catedralei. Alături de IPS Mitropolit Teofan, ierarhii care au slujit la hramul catedralei ieşene au fost PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La slujba hramului a asistat şi Întâistătătorul Bisericii Armene din România, Preasfinţia Sa Datev Hagopian, care se află în aceste zile într-o vizită pastorală în Moldova. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.
 
După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de  PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a explicat episodul biblic al întâmpinării Pruncului Iisus la Templu, relatând şi un fapt deosebit din viaţa celui care l-a primit pe Mântuitorul Hristos, bătrânul preot Simeon: „Împăratul Egiptului, Ptolomeu Filadelful, pe la anul 250 î. Hr., a dorit să traducă din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament. Pentru acest motiv, a strâns 70 de învăţaţi care aveau darul tălmăcirii, asigurându-le toate cele necesare traiului şi plătindu-i. Aşa a apărut lucrarea celor 70, numită în greceşte Septuaginta. Unul dintre aceşti învăţaţi a fost şi preotul Simeon de la Templul din Ierusalim, cel care avea să-l primească în braţe pe Însuşi Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Simeon a primit să traducă cartea Proorocului Isaia, iar când a ajuns la cap. VII, versetul 14, unde se spune «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu, şi se va chema numele lui Emanuel», n-a putut să înţeleagă lucrarea dumnezeiască cum o fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt va putea să nască Fiu, şi a aşezat pe hârtie cuvintele «Iată, o fecioară, o femeie tăinuită de bărbatul ei». A doua zi dimineaţa, când s-a aşezat la masa de lucru, a găsit ştearsă varianta pe care el o gândise o zi întreagă. O mână nevăzută făcuse această minune, mâna Arhanghelului Gavriil. Acest lucru s-a repetat de trei ori, în trei dimineţi, iar în cele din urmă, însuşi trimisul lui Dumnezeu, Sfântul Arhanghel Gavriil, a venit la Dreptul Simeon şi i-a spus că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului, după cum ne relatează Sfânta Evanghelie. Răbdarea pe care Simeon a avut-o timp de 300 de ani, pu rtând povara grea a bătrâneţilor, a fost răsplătită de întâlnirea cu Pruncul Iisus, când au luat naştere celebrele cuvinte «Acum liberează, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel»“.
 
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a mulţumit tuturor celor care au luat parte la bucuria sărbătorii catedralei ieşene, văzută ca o întâlnire cu Dumnezeu: „Mulţumim lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat pentru această sfântă sărbătoare, închinată Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos, hramul cel vechi şi cel dintâi, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, al sfintei catedrale a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sărbătoarea de astăzi trebuie să fie şi sărbătoarea întâlnirii noastre cu Dumnezeu, fiindcă întâlnirea cu Domnul a bătrânului Simeon se prelungeşte în necesitatea noastră de a-L avea pe Dumnezeu alături de-a lungul vieţii. Întâlnirea omului cu Dumnezeu reprezintă ţelul suprem al existenţei, împlinirea aspiraţiilor celor mai adânci şi mai puternice ale fiinţelor umane, realitatea şi adevărul care îndeplinesc bucuria deplină, despre care marele călugăr de la Mănăstirea Rohia, părintele Nicolae, mărturisea că «toate cele care sunt ale lui Dumnezeu sunt ale mele, şi toate cele care sunt ale mele sunt ale lui Dumnezeu». La această întâlnire a omului cu Dumnezeu, omul tinde să trăiască cuvintele mărturisite de bătrânul Simeon: «Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora, ca un semn care va naşte împotriviri», şi istoria certifică acest mare adevăr, anume că înfricoşător şi cutremurător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu. Tot la această întâlnire, omul trăieşte şi celălalt cuvânt plin de adâncime al Dreptului Simeon, anume că «prin sufletul tău va trece sabie, ca să se lămurească cugetele multor inimi», arătându-se prin aceasta că doar prin durere şi asumarea  suferinţei, prin cruce şi răstignire, omul ajunge la starea de fiu al credinţei spre moştenirea sufletului. Să ne ajute Dumnezeu, iubiţi credincioşi, ca Dumnezeu să se afle în braţele fiinţei noastre, cum a şezut în braţele bătrânului Simeon, iar viaţa noastră să fie în braţele iubirii lui Dumnezeu, fiindcă trebuie să ştim că o zi în care nu ne-am întâlnit cu Tatăl nostru Ceresc nu există cu adevărat“.
 
Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, Catedrala mitropolitană din Iaşi mai are hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Hramul cel mai cunoscut al Catedralei este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.