Hramul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” din Capitală

Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 18 Septembrie 2025

Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muce­niță Sofia”, al Arhiepiscopiei Bucu­reș­tilor, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual miercuri, 17 septembrie. Sfânta Muceniță Sofia, împreună cu fiicele ei Pistis, Elpis și Agapi, a fost cinstită cu solemnitate în paraclisul centrului. Cu acest prilej, a fost săvârșită slujba Acatistului Sfintei Mucenițe Sofia, la care au participat beneficiarii centrului filantropic, împreună cu părinții acestora. La sfârșitul slujbei, copiii au primit daruri din partea Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, constând în rechizite și alte obiecte utile. 

Bucuria acestui eveniment a fost exprimată și prin cuvintele Aureliei Brihac, asistent social în cadrul Sectorului social-filantropic.

În continuare, prof. Viorica Provian a adresat un cuvânt de bun-venit tuturor copiilor centrului social: „Am urcat treptele spre un nou an școlar. Viața noastră, a profesorilor, a celor care lucrează în acest centru, dar și a voastră, se numără în ani școlari. Pentru noi toți, începutul noului an bisericesc, în septembrie, reprezintă o etapă nouă. Aș dori să țineți minte că nu întâmplător acest centru poartă numele Sfintei Mucenițe Sofia, un nume care înseamnă «înțelep­ciu­ne», iar fetele ei reprezintă valorile pe care noi trebuie să le purtăm mereu în inimă. Trebuie să purtăm, în primul rând, dragostea față de Dumnezeu, dragostea pentru semeni, și toate celelalte vor veni de la sine. Nu are importanță vârsta noastră, pentru că putem să fim la 10, 12 sau 14 ani oameni foarte serioși. Putem să avem o gândire matură, din acest motiv vă îndemn să iubiți maturitatea în comportament. Este foarte important să știi că ești o personalitate și că poți urca treptele învățăturii, ale cunoașterii, ale iubirii pentru frumos, prin artele care te înconjoară și prin tot ce omul a făcut în numele ideii de frumos. Acestea sunt valori foarte importante. Iubirea de Hristos și iubirea de frumos presupun iubirea de noblețe în ținută și comportament, de a ne putea depăși condiția socială sau materială”. 

Centrul social pentru copii „Sfân­ta Muceniță Sofia” derulează, încă din anul 2013, programe în cadrul Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar în prezent are 35 de beneficiari proveniți din familii defavorizate, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.