Hramul de primăvară al Mănăstirii Ieud, Maramureş
Credincioşii de pe Valea Izei au participat la hramul mănăstirii din Ieud, în Duminica Mironosiţelor, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre cinstirea Sfintelor Femei Mironosiţe, cele care au fost curajoase şi au rămas cu Domnul Iisus Hristos în timpul propovăduirii, al pătimirii, al răstignirii şi al suferinței de pe cruce şi apoi la luarea de pe cruce.
De asemenea, ierarhul a arătat că Dumnezeu pe bărbat îl cheamă într-un loc anume, ca să vină el spre Dumnezeu, în timp ce la femeie vine Dumnezeu la ea: „Cel mai clar, mai concret, şi mai solemn, şi mai dumnezeiesc este momentul în care îngerul Gavriil vine la Fecioara Maria în chilia din Nazaret, trimis de Dumnezeu. (…) Acesta este momentul în care Dumnezeu arată cât preţuieşte femeia şi cine este femeia”. Maica Domnului a fost „prima femeie numită Împărăteasă şi Doamnă. Împărăteasa cerului şi a pământului. Maica cerului, nădejdea poporului”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de arhid. Adrian Dobreanu, iar la chinonic, artista Gabriela Ardusătan a interpretat o cântare bisericească. Maica stareţă Mihaela Popan a dăruit ierarhului o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.