Hramul de vară al Mănăstirii Someșul Cald
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, marți, 24 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din Someșul Cald, județul Cluj, cu prilejul hramului de vară. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Cel mai mare bărbat născut din femeie este Ioan Botezătorul”, vorbind despre trei dintre virtuțile sfântului: ascet, misionar și mărturisitor pentru Hristos (mucenic), îndemnându-i pe credincioși să le practice după putință.
„Sfântul Ioan Botezătorul a fost ascet, ne-a învățat să fim misionari cu cei din jurul nostru și a fost mucenic, a mărturisit pentru Hristos înaintea oamenilor. Și noi suntem chemați să mărturisim pentru Hristos înaintea oamenilor. (…) Am venit să ne rugăm și încercăm să imităm, pe cât ne este cu putință, virtuțile lui. Era ascet, era misionar și a mărturisit pentru Hristos cu viața sa”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, dirijat de lect. univ. dr. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, fondator al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca. La chinonic, tinerele interprete de muzică populară Elena Goga, Antonia și Amira Pătruțiu au interpretat pricesne. Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, Mitropolitul Andrei le-a dăruit cărți duhovnicești.
Obştea mănăstirii de la Someşul Cald este formată din 10 viețuitoare, aflate sub îndrumarea maicii starețe Maria Vulcu și a părintelui duhovnic Dan Popovici.