Hramul de vară la mănăstirea din localitatea clujeană Legii
În ziua de pomenire a Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, luni, 13 iulie, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Legii, județul Cluj, cu prilejul hramului de vară.
La Altarul de vară al așezământului monahal, ierarhul a liturghisit şi a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat rolul Sfântului Arhanghel Gavriil în iconomia mântuirii și în viața duhovnicească a credincioșilor. Vorbind despre cinstirea Soborului Sfântului Arhanghel Gavriil, ierarhul a explicat originea acestei sărbători și locul deosebit pe care îl ocupă Arhanghelul Gavriil în istoria mântuirii: „Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, care este prăznuit în calendarul nostru ortodox în data de 13 iulie, este o comemorare liturgică ce a luat naștere în secolul al IX‑lea, atunci când, în Constantinopol, capitala Imperiului Roman de Răsărit, a fost sfințită o biserică în cinstea acestui sfânt arhanghel. Și de atunci a rămas în memoria liturgică a poporului sărbătorirea Sfântului Arhanghel Gavriil, care mai este cinstit încă o dată, în 26 martie, a doua zi după praznicul Bunei Vestiri. Dacă Sfântul Arhanghel Mihail este văzut în Sfânta Scriptură, în special, ca apărător al dreptății dumnezeiești și biruitor al puterilor întunericului, Sfântul Arhanghel Gavriil este, prin excelență, îngerul veștilor bune, îngerul bucuriei și al împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu, dar și slujitor al binelui”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca.
La finalul slujbei, starețul așezământului monahal, protosinghelul Nectarie Turi, a mulțumit Preasfințitului Episcop Samuel Bistrițeanul și tuturor celor implicați în organizarea hramului.
Ierarhul a săvârşit slujba Parastasului pentru cei dragi trecuți la Domnul din familia ctitorilor așezământului monahal.