Hramul Facultăţii de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie din Cetatea Băniei a îmbrăcat haină de sărbătoare, prăznuindu-și marți, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali. De praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul Catedralei „Maica Precista”-Dudu din Craiova, împreună cu membrii Sinodului Mitropoliei Olteniei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Ca în fiecare an, studenţii şi profesorii Facultăţii de Teologie din Craiova s-au adunat împreună pentru a prăznui pe cei trei ocrotitori ai prestigioasei instituţii de învăţământ teologic de rang academic. Astfel, la primele ore ale dimineţii, mulţime de credincioşi s-a adunat la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista”-Dudu din Craiova pentru a participa la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Sfânta slujbă a fost săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjuraţi de soborul părinţilor profesori de la Facultatea de Teologie din Craiova. În cadrul Sfintei Liturghii, asist. univ. dr. Mihail Ciurea, cadru didactic al facultății pentru disciplina limbi clasice, a primit Sfânta Taină a Hirotoniei întru diacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale Madona Dudu din Craiova. De asemenea, după slujbă, pr. conf. univ. dr. Sergiu Popescu, titularul Catedrei de Istoria Bisericii Ortodoxe Române din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova, a primit rangul de iconom stavrofor.
Programul a continuat la noul sediu al facultăţii, din strada Brestei nr. 24, în Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu”, unde a fost prezentată darea de seamă pentru anul 2017. Tot cu acest prilej, în cinstea ocrotitorilor duhovniceşti, pr. conf. univ. dr. Marin Cojoc, profesor de Istoria Bisericii Universale, a rostit un elogiu în faţa invitaţilor. În continuare, corul facultăţii, dirijat de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa, a prezentat un recital de muzică bisericească.
Tot în această zi, profesorul Martin Tamke, docent al Facultăţii de Teologie din Gottingen, Germania, a susţinut conferinţa cu titlul „Ce îl definește pe monah? Controverse privind idealul monahal în literatura siro-răsăriteană de sfârşit de secol VI şi început de secol VII”. Întâlnirea cu profesorul german, reputat cercetător şi specialist al istoriei şi teologiei siriace, a fost moderată de preacucernicul părinte conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, cadru didactic titular al Facultăţii de Teologie din Craiova.