Hramul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi
Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învăţământului teologic, au fost serbaţi în mod cu totul deosebit ieri la Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi format din profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“. Printre credincioşii participanţi la slujba arhierească s-a aflat şi prof. univ. dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Ieri, 30 ianuarie 2014, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi-a sărbătorit ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Studenţii teologi ieşeni de la toate secţiile au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană de Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, împreună cu preoţii profesori ai facultăţii şi cu slujitorii Catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“, dirijat de pr. asist. univ. Gabriel Năstasă.
După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu, titularul disciplinei Spiritualitate ortodoxă. Ascetică şi mistică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
„Valurile mării, în infinitatea numărului lor, nu depăşesc ispitele şi încercările la care este supus sufletul unui preot“
„Sfinţii Trei Ierarhi sunt un model, arătându-ne calea pe care trebuie să o urmăm pentru a deveni lumină, după cum ne cere Sfânta Evanghelie, dar şi pentru a putea aduce lumină în jurul nostru, în lumea în care suntem chemaţi la misiune. Drumul spre mântuire pe care aceşti mari părinţi ai Bisericii noastre ni l-au arătat şi calea pe care ne-au recomandat-o şi pe care au practicat-o ei înşişi a fost, pe de o parte, o cale a ştiinţei, dar în acelaşi timp a credinţei; o cale a unei duhovnicii înalte, dar în acelaşi timp a unei spiritualităţi profunde, o cale în care cunoştinţele teoretice au fost întotdeauna îmbinate şi dublate de o viaţă pronunţată ascetică, de lepădare de patimi şi de luptă pentru dobândirea rugăciunilor, o viaţă de rugăciune, de dialog neîncetat cu Bunul Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, iubiţi studenţi şi studente, fiecare dintre dumneavoastră veţi absolvi facultatea noastră, poate şi cursuri de masterat şi doctorat, şi veţi fi trimişi în lume la misiune, la propovăduire. Încercaţi fiecare dintre dumneavoastră să meditaţi cât mai des şi cât mai adânc la cuvintele şi la exemplele Sfinţilor Trei Ierarhi, la tratatele lor despre preoţie, şi ori de câte ori, în lucrarea dumneavoastră duhovnicească, veţi simţi nevoia unui ajutor de Sus, să răsfoiţi paginile lucrărilor acestor mari părinţi şi să încercaţi să împliniţi în viaţa dumneavoastră cuvintele lor dătătoare de sens şi de mântuire, ca mai apoi să aşezaţi aceste cuvinte şi la rădăcina sufletelor celor pe care îi păstoriţi sau îi îndrumaţi. Sfântul Ioan Gură de Aur, şi aici mă adresez cursanţilor de la Teologie Pastorală, pe bună dreptate spunea în lucrarea sa despre preoţie, în tratatul său celebru, o magna carta a tuturor slujitorilor creştini, că viaţa şi sufletul preotului, inima acestuia, sunt mai încercate decât inima oricărui din lume, pentru că valurile mării, în infinitatea numărului lor, nu depăşesc ispitele şi încercările la care este supus sufletul unui preot, cel care are în păstorirea sa numeroase suflete şi numeroase vieţi. De aceea, în căile pe care ni le-au recomandat Sfinţii Trei Ierarhi, să găsim fiecare dintre noi alinarea şi răspuns la întrebările care ne frământă, prin studiu şi prin rugăciune, prin duhovnicie înaltă şi prin spiritualitate profundă“, a fost mesajul părintelui profesor Cristinel Teşu adresat tinerilor studenţi teologi.
„Preotul este acea fiinţă umană îndumnezeită şi care îndumnezeieşte“
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Teofan a explicat celor prezenţi, dar în special studenţilor şi profesorilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă ce înseamnă a fi următor al lui Hristos, aşa cum au fost cei trei mari sfinţi prăznuiţi: „A fi următor al Domnului Hristos, în teologia Sfinţilor Trei Ierarhi, înseamnă a vieţui întru Dumnezeu, prin Hristos, în Duhul Sfânt. La fel, a vieţui întru Dumnezeu, prin Hristos, în Duhul Sfânt, înseamnă, după cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, a fi prietenul lui Dumnezeu, a dobândi haina dumnezeieştii iubiri, a fi îmbrăcat în haina smereniei. Marele Vasile ne spune şi el: «Să aveţi curăţie sufletească, să aveţi nepătimire trupească, dragoste nefăţarnică şi sfiala cea duhovnicească, iar cinstea cea lumească de nimic să o socotiţi». Şi pentru a nu trece cu vederea ceea ce a trăit şi a mărturisit de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, patriarhul Constantinopolului, redăm răspunsul lui la întrebarea: «Ce este preotul?»: «Preotul este acea fiinţă umană îndumnezeită şi care îndumnezeieşte»“.
Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi, a mulţumit tuturor celor prezenţi la sărbătoarea instituţiei de învăţământ pe care o conduce, evidenţiind moştenirea spirituală lăsată creştinătăţii de cei trei mari dascăli şi ierarhi pomeniţi: „Sfinţii Trei Ierarhi ne-au lăsat în primul rând îndemnuri privitoare la frumuseţile trecătoare. Sfântul Vasile cel Mare împreună cu Sfântul Grigorie de Nazianz au pus bazele Filocaliei. De asemenea, ei ne-au îndemnat să ne rugăm mereu, Psaltirea fiind pentru ei «comoară nepreţuită». Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat moştenire Sfânta Liturghie şi, chiar dacă nu ne-a lăsat canoane precum Sfântul Vasile cel Mare, are trei prescripţii foarte importante care au fost cuprinse în Canoanele Bisericii Ortodoxe, pentru că ele se referă la spovedanie şi la împărtăşanie - ţinta vieţii noastre“.
De asemenea, părintele decan a adresat mulţumiri profesorilor şi studenţilor pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune, dar şi conducerii Universităţii „Al. I. Cuza“ pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.