Hramul istoric al Bisericii Batiștei din Capitală
Numeroși credincioși au participat la slujbele de la Biserica Batiștei din Capitală, care și-a sărbătorit joi, 25 iulie 2019, hramul istoric închinat Adormirii Sfintei Ana. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de slujitori conduși de părintele Ioan Vartan Armași, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală. La final a fost săvârșit parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul de-a lungul istoriei acestui locaș de cult.
La Biserica Batiștei, singurul locaș din București cu hramul „Adormirea Sfintei Ana”, ziua de sărbătoare a început de dimineață prin slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de slujitori din care au făcut parte pr. protopop Ioan Armași, pr. paroh Mihai Iliescu, pr. prof. Dumitru Pintea, pr. Mircea Despoiu, pr. Paul Oprea-Călin și pr. Mihai Scorțescu.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, părintele protopop Ioan Armași a vorbit despre viața Sfintei Ana, ocrotitoarea Parohiei Batiștei. „Pe Sfânta Ana o pomenim la otpustul fiecărei Sfinte Liturghii. Evlavia poporului a făcut ca această sărbătoare, deși este o zi de rând, să fie cinstită aici prin săvârșirea Sfintei Liturghii. Bunul Dumnezeu să apere împreună cu Sfânta Ana familiile noastre, să dăruiască rodire acelora care până acum nu au primit acest dar al nașterii de prunci și să ne rugăm să aibă grijă de toți copiii din lumea aceasta”, a spus pr. protopop Ioan Armași.
De asemenea, importanța acestei sărbători pentru credincioșii Bisericii Batiștei din Capitală a fost evidențiată de părintele paroh Mihai Iliescu, care a subliniat faptul că Sfânta Ana este grabnic ajutătoare familiilor care își doresc să aibă copii. „În fiecare an, sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana pentru noi este un moment de prăznuire și evlavie pentru că sfânta este unul dintre ocrotitorii Bisericii Batiștei, singurul locaș din București cu acest hram. Ne este dragă Sfânta Ana, mai ales familiilor care își doresc să aibă copii sau familiilor care au copii. Este ajutătoare ca mamă a Maicii Domnului și bunică a Mântuitorului Iisus Hristos și suntem încredințați că are mare trecere înaintea Mântuitorului și mijlocește totdeauna pentru mântuirea noastră, pentru ajutorul nostru, pentru rezolvarea problemelor noastre și, de aceea, venim cu mare drag nu doar la această sărbătoare, ci în fiecare săptămână, miercurea, la slujba Paraclisului Adormirii Sfintei Ana. Sfânta Ana se bucură de mare cinstire în parohia noastră, iar credincioșii vin cu mare drag atât la această sărbătoare, cât și la celelalte slujbe care se săvârșesc în Biserica Batiștei. Ne rugăm Sfintei Ana să-i ocrotească pe toți ce care vin cu nădejde și se roagă la icoana ei, să le dăruiască sănătate și împlinirea tuturor dorințelor pentru mântuire, pentru bunul mers al vieții de zi cu zi, pentru împlinirea tuturor celor de folos în familiile acestora”, a spus părintele paroh Mihai Iliescu.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult trecuți la cele veșnice.