Hramul istoric al Bisericii Domneşti din Capitală
Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, din Bucureşti îşi va sărbători pe 25 martie, de Buna Vestire, hramul istoric. Cu acest prilej, în ajunul sărbătorii, sâmbătă, 24 martie, de la ora 17:00, va fi săvârşită slujba Privegherii. A doua zi, de la ora 7:30, va fi citit Acatistul Bunei Vestiri, iar în continuare, de la ora 8:00, va fi oficiată slujba Utreniei. De la ora 9:30 va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. La final, soborul de preoţi va oficia slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de rugăciune trecuţi la Domnul. Ctitorie voievodală, Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche a fost construită pe locul unui locaș mai vechi, din lemn, şi a servit drept capelă pentru Curtea Domnească. La această biserică bucureşteană, Sfântul Antonie cel Mare este cinstit cu multă evlavie de credincioşi, ei având posibilitatea să se închine la icoana făcătoare de minuni a sfântului care se află în locaşul de cult de la jumătatea secolului al 19-lea. De asemenea, la Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, se păstrează într-o raclă din argint, începând cu data de 4 iulie 2017, un fragment din moaştele Sfântului Antonie cel Mare. Sfintele moaște au fost aduse aici, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica abației Saint-Antoine-l’Abbaye, din localitatea L’Abbaye de Saint-Antoine, de lângă orașul francez Grenoble.