Hramul istoric al Catedralei Mitropolitane din Iaşi
Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit ieri, 2 februarie 2016, hramul istoric - praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, ierarhi şi clerici din toată ţara, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi credincioşi din întreg cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-au îndreptat paşii spre catedrala ieşeană, care mai are încă două hramuri - Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie) şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie).
Ieri, 2 februarie 2016, de praznicul Întâmpinării Domnului, Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a prăznuit hramul istoric. Slujba Sfintei Liturghii dedicată marii sărbători a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi şi în prezenţa a sute de credincioşi veniţi din toată Moldova, dar şi din alte zone ale ţării. Alături de IPS Mitropolit Teofan, ierarhii care au slujit la hramul catedralei ieşene au fost Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Gurie al Devei şi Hunedoarei şi Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita, precum şi de psalţii catedralei.
„Ţinta vieţii noastre este aceea de a ne elibera de tot ce este pământesc“
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a subliniat legătura dintre Zaheu din Evanghelia de duminica trecută şi Dreptul Simeon din Evanghelia praznicului: „Dacă viaţa noastră continuă să rămână în Hristos, hrănindu-ne permanent din El, atunci existenţa noastră are un sens. Ţinta vieţii noastre este aceea de a ne elibera de tot ce este pământesc, pentru a împărăţi cu Hristos în Împărăţia cea dumnezeiască din cer. Indiferent ce vârstă avem, fie că suntem tineri şi infatuaţi ca Zaheu, sau bătrâni şi încărcaţi de virtuţi ca Dreptul Simeon, atunci când Îl întâlnim pe Hristos, trebuie să-L primim în casa inimilor noastre ca şi cum ar fi pentru prima dată sau pentru ultima dată, simţindu-ne împliniţi în El şi eliberaţi de tot ceea ce este rău sau pământesc. Numai aşa viaţa pe pământ va fi o aşteptare a celei viitoare şi un Paşte, adică o trecere într-o altă etapă a vieţii, pe care o putem numi devenirea întru fiinţă în Împărăţia lui Dumnezeu“.
„Sărbătoarea îmbisericirii noastre continue“
La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit ierarhilor şi preoţilor care au slujit la hramul Catedralei Mitropolitane, evidenţiind, totodată, chemarea pe care Biserica o adresează credincioşilor de sărbătoarea Întâmpinării Domnului: „Omul este chemat să-L aibă în interiorul său pe Dumnezeu, aşa cum L-a purtat în braţe pe Pruncul Hristos bătrânul Simeon. Omul este fiinţa pe care Dumnezeu o iubeşte nespus, şi el, prin dedicarea sa către Creator, este chemat să răspundă la această iubire. (...) În această sărbătoare ne amintim şi de ctitorii acestei catedrale - venerabilii mitropoliţi Veniamin Costachi şi Iosif Naniescu, cei care împreună cu ai lor colaboratori au decis ca hramul acestui locaş de cult să fie Întâmpinarea Domnului. În această zi este sărbătoarea Întâmpinării lui Dumnezeu de către om, este sărbătoarea dedicării omului lui Dumnezeu. Este sărbătoarea îmbisericirii noastre continue, prin aducerea aminte în credinţă, faptă şi făgăduinţă lui Dumnezeu, de botezul prin care am devenit creştini şi de îmbisericirea noastră la 40 de zile de la naştere“. Mulţumiri au fost aduse, de asemenea, şi celor câteva sute de credincioşi care, prin prezenţa lor, au înfrumuseţat sărbătoarea hramului. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a amintit că pe data de 2 februarie este şi Ziua Mondială a Tineretului Creştin Ortodox.
Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, Catedrala Mitropolitană din Iaşi mai are hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. Hramul cel mai cunoscut al catedralei este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Hramul actualei Catedrale Mitropolitane din Iaşi a fost preluat de la Biserica Stratenia, ce se afla înainte în locul edificiului. Actul de naştere al sfântului locaş este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza din anul 1826, însă construcţia propriu-zisă se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Lucrările au început în anul 1833, catedrala fiind construită prin eforturile unor arhitecţi austrieci, ruşi şi români. Pictura în stil occidental a fost realizată de către pictorul bucureştean Gheorghe Tăttarescu. Catedrala a fost sfinţită pe data de 23 aprilie 1887, la slujbă participând şi regele Carol I. Lucrările au fost finalizate sub păstorirea Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. În anul 1889, la Catedrala Mitropolitană au fost aduse moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“. Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, sfântul locaş se bucură şi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva şi de cel al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul vechii Catedrale Mitropolitane.