Hramul istoric al Mănăstirii Plumbuita din Capitală
Cu prilejul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, miercuri, 24 iunie, Mănăstirea Plumbuita din București și-a sărbătorit hramul istoric. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de slujitori, sub protia părintelui arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal și directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a reunit numeroşi credincioşi din Capitală şi împrejurimi la Mănăstirea Plumbuita. Aceştia au participat cu evlavie şi în bună rânduială la Sfânta Liturghie săvârşită de un impresionant sobor condus de părintele arhimandrit Dionisie Constantin, din care au mai făcut parte părintele protosinghel Andrei Nechifor, consilier patriarhal; părintele protosinghel Justin Bulimar, starețul Mănăstirii Plumbuita; părintele prof. univ. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal; părintele arhidiacon Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal, precum și alți clerici.
La slujbă a participat și stavrofora Epiharia Lungu, stareța Mănăstirii Ghighiu.
Credincioșii au avut bucuria de a se închina la o părticică din moaștele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, primite în dar de la Chilia „Sfânta Ana” a Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos, precum și la o icoană cu chipul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel obștii monahale bucureștene.
În cuvântul de învăţătură, părintele arhimandrit Dionisie Constantin a explicat că nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul deschide calea venirii în lume a Mântuitorului Iisus Hristos.
„Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul s-a petrecut în chip minunat și trebuie să menționăm că, pe lângă viața Mântuitorului și a Maicii Domnului, despre venirea în lume a Sfântului Ioan au existat prorocii în Vechiul Testament. Astfel, cu aproximativ 800 de ani înainte de nașterea Sfântului Ioan, Prorocul Isaia îl numește: «Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți căile Lui» (Isaia 40, 3). [...] Evenimentul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestit de Arhanghelul Gavriil cu șase luni înainte de Bună Vestirea către Sfânta Fecioară din Nazaret că Îl va naște pe Mântuitorul. Bătrânul preot Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia, era căsătorit cu Elisabeta, din neamul lui Aaron, ea fiind rudenie a Maicii Domnului. […] Îndată după ce Sfânta Fecioară Maria primește vestea cea bună, Arhanghelul Gavriil îi spune: «Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei, și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă» (Luca 1, 36). Maria a plecat spre ținutul muntos al Iudeii, unde locuia Elisabeta. Sfântul Evanghelist Luca arată că, atunci când Elisabeta a auzit salutarea Mariei, pruncul a săltat de bucurie în pântecele ei, iar ea s-a umplut de Duhul Sfânt (Luca 1, 41). Așadar, Sfântul Ioan Botezătorul, fiind încă în pântecele maicii sale, Îl recunoaște pe Mântuitorul, zămislit de curând în pântecele Sfintei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu”, a explicat părintele consilier patriarhal.
La final, părintele stareţ Justin Bulimar a evidenţiat bucuria trăită cu prilejul hramului istoric al așezământului monahal.
„Această zi binecuvântată de Dumnezeu, zi de sărbătoare închinată Sfântului Ioan Botezătorul, este de aproape 500 de ani hramul istoric al Mănăstirii Plumbuita. În fiecare an, generație după generație, această sărbătoare a fost prăznuită cu multă evlavie de obștea mănăstirii, împreună cu credincioșii din împrejurimi și nu numai. În ultimii ani, Dumnezeu a binecuvântat mănăstirea cu un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, aduse din Sfântul Munte Athos, precum și cu o icoană dăruită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, reprezentând chipul Sfântului Ioan Botezătorul, provenită de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Aceasta a fost așezată spre închinarea credincioșilor, care an de an vin și se roagă Sfântului Ioan Botezătorul, pe care îl simt ocrotitor și grabnic ajutător. Noi, obștea mănăstirii, împreună cu credincioșii care participă la sfintele slujbe în fiecare duminică și sărbătoare, îl cinstim cu evlavie pe Sfântul Ioan Botezătorul”, a spus starețul mănăstirii.
La finalul Sfintei Liturghii, din partea obștii monahale, părintele Justin Bulimar i-a oferit părintelui arhimandrit Dionisie Constantin o icoană cu chipul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
De asemenea, a fost săvârșit un Parastas spre pomenirea ctitorilor Mănăstirii Plumbuita din București. La final, credincioșii prezenți au primit daruri pregătite de obştea mănăstirii.