Hramul Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților” - Piatra Scrisă
În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 30 iunie, denumită și „a Tuturor Sfinților”, așezământul monahal de la Armeniș, județul Caraș-Severin, și-a sărbătorit hramul. La mănăstirea de la Piatra Scrisă și-au îndreptat pașii un număr mare de credincioși, veniți din Episcopia Caransebeșului, dar și din alte regiuni ale țării, pentru a se alătura obștii monahale, în ziua hramului.
În Altarul de vară al așezământului monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Pelerinii au avut posibilitatea să se închine la moaștele a doi sfinți taumaturgi: ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina aduse de la Schitul Feneș; și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de la Schitul din Caransebeș - metoc episcopal.
„I-am îndemnat astăzi pe toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie să calce pe urmele sfinților, să fie și ei sfinți. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă zicând: «Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este». Să călcăm și noi pe urmele sfinților, să ne rugăm neîncetat așa cum sfinții s-au rugat neîncetat și intens, să îmbrățișăm și noi jertfa, sacrificiul, fie că este vorba de jertfa supremă, așa cum s-au sacrificat martirii, mucenicii, mărturisitorii pentru Evanghelia lui Hristos, fie că este vorba de osteneală duhovnicească și nevoință ascetică”, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
Așezământul monahal de la Piatra Scrisă a luat ființă în locul în care a fost descoperită, pe o stâncă, icoana Sfintei Treimi, apărută acolo în mod miraculos. Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.