Hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci”- Cășiel, judeţul Cluj
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cășiel, judeţul Cluj, cu prilejul hramului așezământului și împlinirii a 260 de ani de la înființare.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Ierarhul a subliniat că iubirea absolută a lui Dumnezeu pentru oameni s-a concretizat prin Sfânta Cruce: „Iubirea absolută a lui Hristos față de noi se concretizează prin jertfa Sfintei Cruci. (…) Sfânta Cruce este expresia iubirii absolute a Domnului Hristos față de noi; este semnul nostru identitar. Iar când vine vorba de mântuire, Domnul Hristos ne mântuiește prin Sfânta Cruce”, a subliniat ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Cășiel.
Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor și tinerilor prezenți.
Obștea Mănăstirii Căşiel numără 31 de maici, stareță fiind stavrofora Varvara Georgiu, iar duhovnic părintele protosinghel Serafim Bădilă.
Resfințirea Bisericii Ciceu-Corabia
Părintele Mitropolit Andrei a resfinţit, sâmbătă, 13 septembrie, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud. Biserica parohială, edificată între anii 1843 și 1844, a fost restaurată și înfrumusețată în ultimii șase ani, atât la interior, cât și la exterior.
În continuare, la Altarul de vară din curtea bisericii, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a susținut un cuvânt de învățătură. Pornind de la cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Galateni 6, 14), ierarhul a subliniat că Sfânta Cruce este expresia iubirii infinite a lui Dumnezeu, fundament al vieții bisericești și simbol identitar al creștinilor.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Armonia” al Bisericii Ortodoxe din Târgu Lăpuș, coordonat de Danciu Viorel.
Preotul paroh Gheorghe-Ciprian Stănișor şi preotul pensionar Rusale Stănișor au fost hirotesiţi iconomi-stavrofori de către Părintele Mitropolit Andrei. Bogdan Ivan Gruia, ministrul energiei, Ciceu Silviu, primarul comunei Ciceu-Mihăiești, Ioan Sigheartău, Radu Danciu, Marcel Borodi, Vasile Butuza, Ciprian Ștefu, Rareş Florențiu, Florin Drenciu, Adrian Gâvan, membrii Consiliului parohial și alți binefăcători au primit distincţii şi diplome, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.