Hramul Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Rădăuţi
Mănăstirea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Municipiul Rădăuţi şi-a sărbătorit miercuri hramul prin slujire arhierească. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen şi întregul sobor
s-au deplasat la Mănăstirea Bogdana, unde a avut loc o scurtă slujbă de binecuvântare pentru începerea lucrărilor de restaurare şi conservare a patrimoniului mănăstirii. În biserica mare a Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Rădăuţi, Sfânta Liturghie dedicată hramului a fost săvârşită de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Credincioşi din municipiu, dar şi din zonele învecinate au fost prezenţi la slujbă. Corul de măicuţe al mănăstirii a oferit răspunsurile liturgice.
„Aducerea copilului în sfânta biserică, închinându-l lui Dumnezeu, simbolizează credinţa noastră şi râvna noastră creştinească ca, aşa cum auzim la slujbă, «toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm». A-ţi da viaţa toată lui Hristos înseamnă a-I da tot ceea ce lucrezi, tot ceea ce gândeşti, tot ceea ce vorbeşti; toate acestea să fie însoţite permanent de gândul la Dumnezeu şi de râvna duhovnicească pentru a trăi în viaţa de sfinţenie”, a spus ierarhul în cuvântul de învăţătură.
Aşezământul unde sunt crescuţi şi educaţi 130 de copii
După Sfânta Liturghie, întregul sobor s-a deplasat la Mănăstirea Bogdana, unde a avut loc o scurtă slujbă de binecuvântare pentru începerea lucrărilor de restaurare şi conservare a patrimoniului mănăstirii. Vor fi reabilitate şi redate patrimoniului cultural al municipiului Rădăuţi şi circuitului turistic Biserica „Sfântul Nicolae”, clopotniţa şi sediul administrativ, care va adăposti muzeul. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, iar programul cuprinde şi lucrări de amenajare peisagistică, asigurarea utilităţilor, iluminat arhitectural şi dotări special adaptate pentru persoane cu dizabilităţi.
Aflată în imediata apropiere a Aşezământului „Sfântul Ierarh Leontie” - unde sunt crescuţi şi educaţi 130 de copii - Mănăstirea de maici cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” este impresionantă prin frumuseţea construcţiei şi detaliilor care o împodobesc. Piatra de temelie a fost aşezată în 2010, locaşul de cult fiind construit din zid. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a târnosit în data de 7 noiembrie 2015 biserica Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Rădăuţi, alături de mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre. Pe lângă biserica mare, complexul monahal cuprinde un corp de chilii, case pentru maici, arhondaric, stăreţia şi gospodăria anexă. Documente istorice atestă că în acest loc a existat mai demult o aşezare monahală. Stareţa mănăstirii este monahia Teodora Chelaru.