Hramul Mănăstirii Izvoru Mureșului din județul Harghita

Un articol de: Arhid. Alexandru Moroianu - 10 Ianuarie 2024

Mănăstirea Izvoru Mureșului din județul Harghita și-a sărbătorit, la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, unul dintre cele trei hramuri. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie, iar răspunsurile la strană au fost date de obștea de maici, condusă de maica stavroforă Miriam, stareța Mănăstirii Izvoru Mureșului.

Pr. profesor Nicolae Brînzea a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului.

„Mântuitorul Hristos i-a încredințat trei misiuni acestuia, prima de Profet, a doua de Înaintemergător, iar a treia de Botezător al Domnului (…). Să îl rugăm pe Sfântul Ioan ca să fim fiecare plini de har, să ne fie ocrotitor, permanent rugător și mijlocitor!”, a spus pr. Nicolae Brînzea.

La Sfânta Liturghie au participat oficia­lități centrale și locale, credincioși și credincioase din municipiul Miercurea Ciuc și din împrejurimi.