Hramul Mănăstirii Luncanii de Sus, județul Timiș
La sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, 21 mai, Mănăstirea Luncanii de Sus, din județul Timiș, a îmbrăcat haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitorii spirituali. În dimineața praznicului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele arhimandrit Simeon Stana, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, împreună cu părintele Dorin Covaci, protopopul Făgetului, precum și alți preoți din parohiile învecinate.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele exarh Simeon Stana, care a vorbit despre contextul istoric în care au trăit Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, protectori ai creștinilor. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru părintele arhimandrit Ieronim Stoican, slujitor al acestei mănăstiri până în anul 2011, al cărui mormânt se află lângă biserica mănăstirii. La final, credincioșii prezenți au primit prinoase binecuvântate din partea obștii conduse de maica stareță stavrofora Filoteea Nistor, care și-a sărbătorit totodată ziua de naștere.