Hramul Mănăstirii Pietroasa Mare

Data: 09 Noiembrie 2010

Sfânta Mănăstire Pietroasa Mare, din comuna Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş, şi-a sărbătorit ieri, 8 noiembrie, ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Manifestările religioase au început duminică seara, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii, urmată de Taina Sfântului Maslu, oficiate de părintele ieromonah Ştefan Mateş, stareţul mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi de la mănăstirile şi parohiile învecinate, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, la hramul mănăstirii a participat luni părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, care a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat numeroşi credincioşi. Aşezământul a fost ctitorit de monahia Mihaela şi nepotul ei, Constantin Drădean, care au cumpărat un teren la marginea satului. În anul 1995, Consiliul Eparhial a aprobat înfiinţarea mănăstirii pentru călugări, iar la 22 februarie 1996, s-a obţinut aprobarea Sfântului Sinod. În acelaşi an, au început lucrările de construcţie, iar sfinţirea noului aşezământ monahal a fost săvârşită de către PS Episcop-vicar Lucian Lugojanu, la 26 august 2001, când erau deja finalizate parţial biserica şi corpul de chilii. Până la terminarea bisericii şi incintei, aflate în fază avansată de construcţie, serviciile religioase se desfăşoară într-un paraclis. (George Giurgiu)