Hramul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 09 Noiembrie 2019

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a fost sărbătorit sâmbătă, 9 noiembrie 2019, cu multă evlavie, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, unde se păstrează spre închinare un fragment din sfintele sale moaște. Obştea monahală şi credincioşii prezenţi la această sărbătoare au fost binecuvântaţi de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Altarul de vară al așezământului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La Mănăstirea Radu Vodă din București, nu­me­roși pelerini au înăl­țat rugăciuni către marele ierarh, făcător de minuni şi vindecător de boli, atât în ajunul hramului, cât și în ziua cinstirii sfântului.
Așa cum este tradiția, pelerinajul la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală a început vineri, 8 noiembrie 2019, cu scoaterea în procesiune a raclelor cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou și așezarea lor în baldachinul special amenajat în preajma locașului de rugăciune, spre a fi cinstite de credincioși. 

Sâmbătă de dimineaţă, sute de pelerini din Capitală, dar și din alte părți ale țării au venit în bună rânduială la Mănăstirea Radu Vodă pentru a se închina câteva clipe înaintea sfintelor moaște. 

În ziua hramului, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă; părintele arhimandrit Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod; părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal; părintele Costel Burlacu, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală; părintele Marian Colțan, directorul Seminarului „Nifon Mitropolitul”, precum și alți preoţi şi diaconi. 

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită și a vorbit credincioșilor prezenți despre viața, virtuțile și minunile Sfântului Ierarh Nectarie. „Sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, rugător către Dumnezeu, ierarh înțelept, luminat și plin de smerenie. Sfântul Nectarie este o adevărată pildă de viață creștină, un arhipăstor îmbogățit în darurile Duhului Sfânt. (…). Sfântul pe care îl sărbătorim, foarte apropiat zilelor noastre, încă din copilărie a învățat dreapta credință. La 20 de ani, după ce trecuse prin toate școlile teologice din Constantinopol și învățase foarte bine teologia Sfinților Părinți, a ales să fie formator de suflete, devenind profesor şi împărtășind nu numai cunoștințe care erau necesare pentru viața de zi cu zi, ci mai ales cunoștințe care erau necesare pentru viața cea fericită cu Mântuitorul Hristos în Împărăția Sa”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru odihna sufletelor fericiților întru adormire ctitori, stareți și viețuitori ai Mănăstirii Radu Vodă trecuți la cele veșnice de-a lungul existenței sale istorice.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Potirul~ al Mănăstirii Radu Vodă.