Hramul mănăstirii românești „Adormirea Maicii Domnului” din Italia
Sâmbătă, 15 august, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Centrului eparhial de la Roma al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și-a prăznuit hramul principal, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
Pentru obștea acestei mănăstiri tinere, a fost un prilej de bucurie duhovnicească și mulțumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile care s-au revărsat peste acest așezământ care își serbează hramul pentru al șaptelea an consecutiv. La acest moment aniversar, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Roma și împrejurimi, pe un podium special amenajat în parcul din jurul Centrului episcopal. După slujirea Dumnezeieștii Liturghii, a urmat și tradiționala agapă frățească la care au participat toți creștinii și pelerinii prezenți la praznicul Adormirii Maicii Domnului. (M. Nedelcu)