Hramul mănăstirii sătmărene Scărişoara Nouă
Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare, şi-a sărbătorit sâmbătă al doilea hram, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a amintit "lucrarea Sfântului Prooroc Ioan în viaţa acestei mănăstiri", care a fost înfiinţată în 1991 şi care cuprinde acum biserica în stil bizantin, chilii, anexe gospodăreşti, turnul-clopotniţă, spaţii de cazare şi un altar de vară. (Pr. C.Ş.)