Hramul Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dej

Un articol de: Darius Echim - 24 Aprilie 2026

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, joi, 23 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Dej, județul Cluj, cu prilejul hramului.

La Altarul de vară al așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „În lupta voastră cu păcatul, nu v‑aţi împotrivit încă până la sânge” (Evrei 12, 4). În acest context, ierarhul a evidențiat că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un model de credință și purtător de biruință, care „s‑a împotrivit păcatului până la sânge și a fost purtător de biruință în mărturia pe care a dat‑o pentru credința creștină, pentru Domnul Iisus Hristos”.

În continuare, ierarhul a vorbit despre viața și virtuțile Sfântului Gheorghe, așa cum reies din troparul sfântului: „Cu nevoinţă bună te‑ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos, şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te‑ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi, cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli”, îndemnându‑i pe credincioși să fie și ei purtători de biruință în lupta cu păcatul.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Theotokos” al Parohiei Gheorghieni. La chinonic, interpreta de muzică populară Daniela Toderean a interpretat pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei l‑a hirotesit și instalat oficial în demnitatea de stareț pe protosinghelul Rafail Kozma, acesta fiind numit încă din 1 februarie 2024. În cei doi ani de slujire, acesta a dinamizat lucrările de amenajare și edificare la noua mănăstire.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba Sfeștaniei și a binecuvântat lucrările efectuate la noua casă monahală.

Slujba de hram a fost săvârşită în prezența oficialităților civile și militare, precum și a numeroși credincioși dejeni, ctitori și binefăcători ai mănăstirii. De asemenea, a fost prezentă Garda de onoare a Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj‑Napoca.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Dej, Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost înființată la data de 1 iunie 2022, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Mănăstirea este situată în locul numit „Dealul Bacăului”, terenul fiind donat de Parohia Dej II, prin generozitatea și bunăvoința preoților (pr. Cătălin Feier și pr. Emil Sabadîș) și a credincioșilor acestei parohii. Începând cu data de 1 februarie 2024, ascultarea de stareț i‑a fost încredințată părintelui Rafail Kozma, care, într‑un timp foarte scurt, cu ajutorul numeroșilor binefăcători, a edificat Altarul de vară, clopotnița și o casă monahală, în care a fost amenajat un paraclis provizoriu, până la construirea ansamblului monahal.