Hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” -Memorialul Gherla

Un articol de: Darius Echim - 11 Martie 2026

La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, luni, 9 martie, când este comemorată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla.

Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite, la așezământul monahal situat pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, lângă cimitirul anonim, cu gropi comune, al deținuților politici din perioada comunistă.

Ierarhul rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat jertfa și curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, precum și spiritul de jertfă al celor care au pătimit în închisorile comuniste, îndemnându‑i pe credincioși să le urmeze credința. În acest context, Părintele Mitropolit Andrei l‑a oferit drept exemplu pe Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, profesor și rector al Academiei de Teologie Ortodoxă din Cluj, pătimitor al temnițelor comuniste, care a trecut la Domnul la data de 8 martie 1961, în închisoarea de la Aiud.

La finalul predicii, ierarhul i‑a îndemnat pe părinți să își crească copiii în frica lui Dumnezeu și să vină împreună cu ei duminica la biserică. De asemenea, i‑a îndemnat pe profesorii de religie să se implice cu toată dăruirea în educația religioasă a tinerilor, amintind că Sfântul Liviu Galaction a murit pentru ora de religie și pentru lucrarea catehizării în Biserică.

La finalul slujbei, părintele stareț Grigorie Benea a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi a anunțat programul Zilelor Memorialului Gherla.

În cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei, Mitropolitul Clujului a săvârșit slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și‑au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești. La evenimentul comemorativ a fost prezentă garda de onoare formată din jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj și de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio‑Pop” din Cluj‑Napoca, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei victimelor regimului comunist, precum și a ofițerilor și subofițerilor din Jandarmeria Regală Română care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, o parte dintre ei fiind îngropați la Gherla. Au participat oficialități civile și militare, numeroşi credincioși, în frunte cu inspectorul‑șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, colonelul Sebastian‑Florin Clițan, și primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan.

Zilele Memorialului Gherla, ediția a IX‑a

Memoria martirilor din închisorile comuniste a fost cinstită și anul acesta printr‑o serie de manifestări, organizate în cadrul Zilelor Memorialului Gherla, ediția a IX‑a, eveniment desfășurat în perioada 7‑10 martie. Manifestările au cuprins: lansarea volumului „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” de Ion D. Sîrbu, apărut în anul 2025 la Editura Polirom, prezentat de artistul Ion Barbu, custodele Casei Memoriale „I.D. Sîrbu” din Petrila, și de Antonio Patraș, critic și istoric literar, ambasador al Seriei de autor „I.D. Sîrbu” de la Editura Polirom; conferința „Mărturisind prin Cruce”, susținută de pr. prof. Constantin Necula și moderată de cercetătoarea dr. Andreea Dăncilă‑Ineoan; proiecția filmului documentar „Lumina de la Colciu”, realizat de pr. Ionuț Coconu și Cornel Pîrscoveanu, despre viața și mărturia Sfântului Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu.