Hramul metocului eparhial din Caransebeș
Numeroși credincioși din Banatul de Munte, dar și din alte părți, și-au îndreptat pașii duminică, 27 iulie, la schitul din Caransebeș, județul Caraș-Severin, ocrotit de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cei care au venit să se roage au avut bucuria să se închine și la o părticică din moaștele sfântului tămăduitor, aduse la acest așezământ monahal în anul 2017, din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar cei care s-au pregătit în prealabil s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
„Astăzi ne-am întărit la Sfânta Liturghie pomenindu-l și pe Sfântul Pantelimon și cerându-i ajutorul, pentru că Dumnezeu face minuni prin sfinții Lui, căci sfinții sunt prietenii și casnicii lui Dumnezeu. Pe Sfântul Pantelimon îl invocăm în rugăciunile noastre și la Taina Sfântului Maslu, iar astăzi, la Sfânta Liturghie am rostit mai multe ectenii pentru sănătatea celor bolnavi. Ne-am rugat și noi, așa cum odinioară Sfântul Pantelimon s-a rugat pentru cei bolnavi și i-a tămăduit cu rugăciunile sale și cu priceperea sa medicală”, a spus Părintele Episcop Lucian.
Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș este metocul Episcopiei Caransebeșului și a fost înființat în anul 2004. În prezent se află în curs de amenajare, prin purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad.