Hramul paraclisului credincioșilor hipoacuzici din Buzău
La Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Ierarh Meletie” din municipiul Buzău, persoanele cu deficiențe de auz și vorbire au sărbătorit luni, 12 februarie, hramul lăcașului de închinare destinat lor din anul 2018, când a fost sfințit de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, împreună cu alți preoți din eparhie, fiind transpusă în limbajul mimico-gestual de pr. Ionuț Mihalașcu, slujitorul paraclisului și al comunității persoanelor hipoacuzice din Buzău. La slujbă au participat cadre didactice și elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive Buzău.
La final, pr. Ionuț Mihalașcu a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați în organizarea hramului: „În această zi, ne-am înălțat gândurile spre Dumnezeu, Căruia Îi mulțumim pentru că ne poartă în brațele Sale printre atâtea suferințe și, prin multe rugăciuni, ne ajută să răzbim. Îi mulțumim Părintelui nostru Arhiepiscop Ciprian, pentru că a creat condițiile necesare acestei forme de slujire prin care venim în întâmpinarea credincioșilor surzi, copii și adulți, precum și a cerințelor acestora. De asemenea, mulțumim și tuturor celor care au fost astăzi alături de noi și ne-au sprijinit: clerici, profesori, elevi și credincioși”.
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a chiriarhului Buzăului și Vrancei, toți copiii și credincioșii prezenți au primit, la finalul Sfintei Liturghii, pachete cu alimente calde.