Hramul paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad

Data: 15 August 2012

Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad şi-a prăznuit luni hramul de vară, prilejuit de sărbătoarea aducerii moaştelor Cuviosului Maxim Mărturisitorul. Sfântul Maxim alături de Sfântul Mare Mucenic Mina sunt ocrotitorii duhovniceşti ai lăcaşului de cult din incinta aşezământului teologic arădean. Prăznuirea Cuviosului Maxim a început duminică seara, prin săvârşirea Vecerniei cu Litie, continuând a doua zi, prin săvârşirea Utreniei şi a Dumnezeieştii Liturghii, la care a slujit întâistătătorul eparhiei arădene, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de părinţii profesori şi alţi preoţi, foşti absolvenţi ai facultăţii.În cuvântul său de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a subliniat faptul că în anul acesta se împlinesc 1.350 de ani de la săvârşirea pământească a Cuviosului Maxim. Referindu-se la perioada liturgică a Postului Maicii Domnului, a arătat că "dacă nu avem o gândire precisă, curată şi înălţătoare despre Maica Domnului, nu putem spune că cinstim Persoana Mântuitorului, Dumnezeu - Om în totalitate, cu adevărat", ca Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit.(Pr. Lucian Farcaşiu)