Hramul Paraclisului Mitropolitan din Timişoara
Paraclisul Mitropolitan din incinta Colegiului Naţional „C. D. Loga“ din Timişoara şi-a prăznuit vineri ocrotitorul, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoţi, între care şi pr. Cristian Feraru, slujitorul sfântului locaş. Alături de elevi ai colegiului şi credincioşi timişoreni din zonă, la slujbă au participat şi tineri din ASCOR Timişoara, care au dat răspunsurile la strană. După slujbă, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Marius Florescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timişoarei. În încheiere a fost săvârşită o slujbă de binecuvântare a prinoaselor aduse de către credincioşi în cinstea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Paraclisul Mitropolitan a fost dat în folosinţă la 22 februarie anul acesta şi deserveşte nevoile spirituale ale elevilor şi profesorilor de la Colegiul Naţional „C. D. Loga“ din Timişoara. De asemenea, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, aici au loc întâlnirile de rugăciune şi meditaţie ale ascoriştilor timişoreni. (George Giurgiu)